…..Înființată în anul 1990, la inițiativa unui grup de 25 de persoane, Asociația Handicapaților Locomotor Timișoara, este întregistrată la nr. 8, în Registrul Special Asociații, în data de 22.02.1990.

Printre primele asociații, din primul an de după revoluție, AHL-Tm a avut, are și va avea un cuvânt de spus.

Oamenii! Oamenii care au fost și nu mai sunt. Oamenii care sunt! Într-un cuvânt, oameni și fapte ce pot fi definiți la un loc, într-un singur cuvânt, AHL-Tm.

Grupul de inițiativă părea atipic. Nu era un grup cu o anume putere financiară, pentru a putea susține problemele unui grup de oameni pe care încercau să-l ocrotească. Grupul, era format exclusiv din persoane cu handicap, în majoritate cu handicap locomotor.

– Până vor lupta alții pentru drepturile noastre, hai să luptăm noi pentru noi – Nu am fost atunci dar cred că așa au gândit toți.

In timp, numărul membrilor a crescut, mai ales în perioada de început. Era o noutate, asociația avea sponsori interni și mai ales externi, prin acele ajutoare în primii ani de după 1990. La început au fost sute de membri, s-a ajuns și la un număr cu trei zero-uri. Trecerea timpului a lăsat însă amprente. Societatea românească, în plină frământare, s-a divizat căutându-se soluții cât mai individuale, cu interese „țintite”. Membrii asociației, ca parte a societății, au procedat la fel. S-au regrupat, s-au rupt și au format alte ONG-uri cu mai multe idei, poate, și cu mai mulți bani.

Putem spune că avem membri și în alte ONG-uri de profil, nu e rău, cât timp toți luptăm pentru ameliorarea efectelor unui handicap. E singura țintă, altfel, e doar un interes și este în afara spiritului unui ONG „curat”.

Omul, cu problemele lui generale, la care se adaugă problemele generate de un handicap, este si va fi obiectivul principal în activitatea asociației. Legislația, viața social-culturală, integrarea în societate și câștigarea dreptului de a fi egali cu cei care se consideră fără un handicap, nu sunt, cum s- ar spune pompos, „priorități”, sunt lucruri firești.

„Toată viața suntem într-o călătorie, o călătorie care are o singură destinație. Destinație la care ajungi folosind mai multe străzi, ulițe, poteci. Noi, ca specie umană, funcționăm după un ceas interior, drept e, că uneori nu ne-ar ajunge nici dacă ziua ar avea 25 sau 30 de ore. Suntem într-o continuă mișcare browniană. Viața ne aduce în calea noastră fel și fel de oameni. Oameni care își pun amprenta asupra noastră. Oameni care ne lărgesc orizontul, care ne fac să privim dincolo de ceea ce știam noi că există, oameni care ne fac să luptăm, să credem în noi. Oameni care ne împărtășesc lecții de viață, oameni care ne învață să trăim frumos, să iubim, să fim puternici”.

Suntem parteneri cu cei ce ne înțeleg. Vom încerca să-i convingem pe cei care cred că vrem ceva un plus, că nu vrem nimic mai mult doar respect, ca efect direct al acțiunilor noastre. Nu vrem compasiune, vrem fapte pentru că:

                                                                                 Oameni trec, faptele rămân!