Sari la conținut

Majorarea indemnizatiei de handicap in 2024

    Indemnizatia de handicap va fi majorata din 1 martie 2024, odata ce Indicele Social de Referinta va creste cu rata medie anuala a inflatiei.

    In conformitate cu Legea nr. 225/2021 , valoarea indicatorului social de referinta (ISR) se actualizeaza, din oficiu, in fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuala a inflatiei din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul National de Statistica. Pentru anul 2023, rata anuala a inflatiei, potrivit INS , este de 10,4%.

    Din martie 2024 vor creste cu 10,4% prestatiile sociale ale persoanelor cu dizabilitati, indemnizatiile pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, venitul minim garantat, alocatiile pentru copii, ajutorul de somaj, ajutorul pentru incalzire sau venitul minim garantat. Astfel, ISR va creste de la 598 lei, cat e acum, la aproximativ 660 de lei .

    Prestatiile sociale ale persoanelor cu dizabilitati care vor creste din martie 2024

    • indemnizatie de insotitor pentru persoane cu handicap grav;
    • indemnizatie handicap lunara, indiferent de venituri; valoarea indemnizatiei difera in functie de gradul de handicap (grav, accentuat, mediu);
    • buget personal complementar lunar, indiferent de venituri; valoare aceasta diferită, de asemenea, în funcție de gradul de handicap.

    Sprijinul financiar pentru persoanele cu handicap este reglementat de Legea 448/2006  privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

    In articolul III din OUG nr. 60/2017 se precizeaza:

    (4) Adultul cu handicap beneficiaza, in conditiile prezentei legi, de urmatoarele prestatii sociale:
    a) indemnizatie lunara, indiferent de venituri:
    (i) 70% din indicatorul social de referinta, prevazut de Legea nr. 76/2002 privind sistemele asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru adulti cu handicap grav;
    (ii) 53% din indicatorul social de referinta, prevazut de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru adulti cu handicap accentuat;
    b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:
    (i) 30% din indicatorul social de referinta, prevazut de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru adulti cu handicap grav;
    (ii) 22% din indicatorul social de referinta, prevazut de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru adulti cu handicap accentuat;
    (iii) 12% din indicatorul social de referință, prevazut de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru adulti cu handicap mediu.

    5) Parintele, tutorele sau persoana care se ocupa de cresterea si ingrijirea copilului cu handicap in baza unei masuri de protectie speciala, stabilitate in conditiile legii, beneficiaza de prestatii sociale, pe perioada in care il are in ingrijire, supraveghere si intretinere, astfel. . a) 60% din indicatorul social de referinta, prevazut de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul copilului cu handicap grav;
    b) 35% din indicatorul social de referinta, prevazut de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul copilului cu handicap accentuat;
    c) 12% din indicatorul social de referinta, prevazut de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul copilului cu handicap mediu.

     

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *